articole, cronici, reviews, memorie audio

"George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion. În ce ordine vreţi. Tineri, frumoşi, puternici, actori. Cred în ei. Împreună şi separat. Fiecare confirmă, se descoperă pe sine, se (re)inventează. Cu valeţi ca ei, jocul scenei are şansa să meargă mai departe, iar noi, spectatorii, să nu mai privim nostalgic peste umăr la trecut, la generaţiile de aur, irepetabile."

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3991&editie=162

"... uneia dintre cele mai explozive comedii pe care le-am văzut în ultimii ani, dublată, în spatele scenei, de o nu mai puţin spectaculoasă dovadă de virtuozitate şi coparticipare tehnică... "
http://www.observatorcultural.ro/Ingerii-lui-Frunza-ipostaze-vs-hipostaza*articleID_26679-articles_details.html


"(...) . Furtuna aceasta e un exercitiu ludic, in care niste copii mari – actorii, directorul de scena si scenografa – isi propun sa demonstreze ca prin intermediul imaginatiei orice se poate. Le-a reusit. Spectacolul e ritmat, are umor, dar degaja si intelepciune."
http://suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolAllCat/10/6797


"(...)Și trebuie spus că actorii, îmbrăcând când chipul unuia, când pe cel al altuia, au dat tot ce au avut mai bun (oare le-a mai rămas ceva?) și a ieșit un spectacol pe cinste. (...)Ca-ntotdeauna, un spectacol regizat de Victor Ioan Frunză este de luat în seamă. Pentru că el nu lasă piesa să doarmă în continuare, ci o trezește, o scutură de-i merg fulgii, dar mai ales de praf,"



 "Furtuna” este marele eveniment pentru actorii independenți prin care se impun în mișcarea teatrală ca personalități marcante. Nu realizau această performanță dacă nu se reuneau într-o echipă , dăruită cu trup și suflet întâlnirii norocoase cu un important regizor, Victor Ioan Frunză și scenografa Adriana Grand...."
http://ileanalucaciu.blogspot.com/2010/11/furtuna-eveniment-teatral-centrul.html


"În rolul lui Fernando care descoperă iubirea odată cu chipul Mirandei, Alexandru Ion are candoarea şi inocenţa eroilor din lumea lui Shakespeare, Ioana Barbu răspunde şi ea cu aceeaşi candoare în rolul Mirandei, devenind apoi straniu-ghiduşă în cel al lui Ariel cel invizibil. George Costin are magia lui Prospero şi forţa sau nobleţea cu care rosteşte pe scenă monologul final (depăşind joaca…) îl recomandă şi pentru alte roluri importante din dramaturgia lui Shakespeare (ceea ce nu se poate spune despre mulţi dintre actorii generaţiei lui). Iar Sorin Miron… Las deoparte celelalte două partituri, pe Ariel şi pe Sebastian, şi mă opresc la Caliban. Aşa cum îl interpretează Sorin Miron devine „momentul” cel mai important al spectacolului: cu un umor pe care îl veţi descoperi la faţa locului, umor tragic, umor duios, umor candid, umor plin de forţă, amestecat cu răutate, umor pur şi simplu…"
http://yorick.ro/furtuna-sau-totul-e-posibil/comment-page-1/#comment-5742


"Şi mai departe: "Furtuna" ne arată cum poţi transforma o vulnerabilitate în avantaj; teama de eşec te menţine învingător şi că omul trebuie să ia măsuri pentru a restabili echilibrul şi onoarea.
"Furtuna" în această variantă a lui Frunză înseamnă "a face teatru cu tine însuţi! (...); înseamnă o comedie a paradoxului!....."
http://www.jurnalul.ro/timp-liber/arte/furtuna-lui-frunza-cu-4-actori-in-15-roluri-559381.html

"Se iau 4 actori, un regizor, un scenograf, se alege un text plin de istorie şi de prejudecăţi, apoi un spaţiu cu nume ingrat de Casă de cultură, se mixează bine în 36 de repetiţii şi se serveşte în 10 metri pătraţi de scenă, fierbinte, într-o oră şi jumătate. Gata. Restul e magie.(...) 

Ca într-un joc bine dirijat spaţiul unic se multiplică, personajele se dublează, se triplează, intră Ariel şi ies Caliban, fiecare mai multe feţe ale unor chipuri."
http://cultincap.blogspot.com/2010/12/prospero-cest-lui.html


http://www.mediafax.ro/cultura-media/furtuna-in-regia-lui-victor-ioan-frunza-are-premiera-duminica-la-centrul-cultural-pentru-unesco-7703017/

"Nu pierdeţi un excepţional spectacol, „Furtuna" de William Shakespeare, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, decoruri şi costume, Adriana Grand. „Furtuna" este o poveste despre Om şi aşezarea lui în Cotidian. „Furtuna" - o comedie a paradoxului! Patru actori (Ioana Barbu, George Costin, Alexandru Ion, Sorin Miron) interpretează 15 personaje într-un spectacol de 1 oră şi treizeci de minute, fără pauză,(...)"
http://www.cotidianul.ro/131695-Sugestii-de-weekend

"(...)Ştiu că spectacolele „marca” Victor Ioan Frunză  sunt percepute ca fiind foarte complicate, grandioase ş.a.m.d. De fapt, ele sunt exact inversul a ceea ce se scrie, în general, despre montările mele. De la o vreme, mă bântuie ideea de a rea­liza un spectacol simplu, pur şi simplu, aşa cum e un cântec de Bob Dylan. Vezi o chitară, o muzicuţă şi un om, iar acolo, pe scenă, e o lume întreagă. (Victor Ioan Frunza)(...)"
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=2913&editie=125